Când emoțiile dor - avem nevoie să învățăm a ne “scufunda” în ele, pentru a rămâne la suprafață
Pornind de la definiția cuvântului imersiune pe care ne-o relevă DEX-ul și anume
Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid.
Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc - Din fr. immersion, lat. immersio, -onis,
mi-am imaginat imersiunea ca pe un instrument metaforic util în lucrul cu emoțiile care dor.
Aceste emoții nu dispar atunci când le ignorăm. De mici suntem învățați să fugim de ele, și să ne mascăm emoțiile, să părem puternici, să „trecem peste”.
Adevărata putere nu înseamnă să eviți ce simți. Înseamnă să stai acolo, “să te scufunzi” în emoțiile tale. Fără să le respingi, fără să le explici, fără să le rezolvi pe loc.
Cum te ajută imersiunea să rămâi la suprafață
A învăța cum să te imersezi în emoțiile care dor poate fi un real instrument ce vine în ajutorul tău pentru a participa activ la vindecarea sufletului, minții și implicit și a corpului tău.
Vindecarea vine, uneori, abia după ce încetezi să fugi de ceea ce simți. Atunci când alegi să rămâi prezent la ce simți , fără să fugi, să reprimi sau să explici, îți creezi în interiorul tău un spațiu sigur în care durerea poate fi conținută, îmbrățișată și procesată.
Nu înseamnă să te lași copleșit, ci înseamnă a învăța să fii martorul propriei tale trăiri. Să stai alături de emoțiile tale cu blândețe. Acolo, în acea prezență conștientă, poți să faci primul pas spre vindecare: nu ca o soluție rapidă, ci ca o eliberare treptată, sinceră.
Ce înseamnă, cu adevărat, să fii prezent?
Să fii prezent nu înseamnă doar să fii aici, fizic. Înseamnă să fii conectat – cu tine, cu lumea, cu viața din jurul tău. Înseamnă să te întorci în corpul tău, să simți, să observi, să fii martorul propriei existențe.
Prezența începe prin simțuri. Prin tot ce poți vedea, auzi, atinge, mirosi sau gusta. Și da, se spune că avem și un al șaselea simț, intuiția, care ne poate ghida subtil, dar puternic, în adâncurile ființei noastre.
Când ne permitem o imersiune reală spre interior, avem nevoie de ancorare, de prezență autentică. Altfel, riscăm să ne pierdem în ceea ce găsim acolo. A fi prezent devine, astfel, o formă de protecție și de echilibru în procesul de autocunoaștere.
Pentru aceasta, ne întoarcem la corp. Îți observi respirația, căldura din piept, bătăile inimii, poate chiar și disconfortul. Îți simți emoțiile în corp: furia care strânge maxilarul, neliniștea care apasă în piept. Îți vezi gândurile, dar nu te agăți de ele. Le lași să treacă, ca niște frunze purtate de vânt.
Te uiți în jur. Asculți. Miroși. Atingi ce e aproape, poate marginile unei căni calde, țesătura moale a unei pături, sau textura simplă a unei mese. Toate aceste repere te aduc înapoi. În tine. În prezent.
Și poate că aici e momentul potrivit să-ți amintești ceva esențial. Eckhart Tolle spunea:
“Viața este acum. Nu a fost niciodată un moment în care viața ta să nu fie acum, nici nu va fi vreodată.”
Prezența se exersează
Prezentul nu este doar un punct de echilibru – este locul unde viața se întâmplă. Atunci când alegi să fii cu adevărat prezent, îți dai voie să trăiești. Cu tot ce e imperfect, dar viu. Cu mai multă blândețe, mai multă răbdare și iubire – pentru tine și pentru ceea ce te înconjoară.
Pentru că prezența nu se forțează. Se exersează.
Și, nu în ultimul rând atingi suprafețele din apropiere și memorezi senzațiile pe care le simți (cald, rece, fin sau rugos), pentru că ele te vor ajuta sa te reîntorci cu ușurință în realitatea prezentă.
Când îți dai voie să fii cu adevărat prezent, începi să te bucuri de viață așa cum este, cu imperfecțiuni, cu nuanțe, cu tot ce aduce ea. Prezența nu vine prin efort forțat, ci prin practică blândă, repetată, trăită cu răbdare și iubire față de tot ce te înconjoară.
Așa cum spune Kristin Neff, compasiunea față de sine are la bază trei piloni: blândețea, umanitatea comună și mindfulness-ul.
“Blândețea este atitudinea emoțională care ne permite să ne alinăm și să ne liniștim. Umanitatea comună ne amintește că nu suntem singuri și că imperfecțiunea face parte din experiența umană. Iar mindfulness-ul ne ajută să fim prezenți cu suferința noastră, să o validăm, fără să încercăm să o schimbăm imediat.”
Împreună, aceste trei elemente creează un spațiu sigur în care putem răspunde cu o prezență iubitoare, conectată, exact așa cum avem nevoie.
De ce evităm să simțim emoțiile care ne dor ?
Pentru că ne este frică de ceea ce am putea descoperi: suferință, singurătate, nevoia de ajutor. Evităm vulnerabilitatea și clipele în care nu avem altceva de făcut decât să simțim.
Dar sub toate straturile de protecție se găsește ceva în viață: o parte din noi care vrea să se vindece, care vrea să trăiască fără teamă și fără “fantomele” trecutului.
Tara Brach surprinde esența acestui reflex într-un mod profund:
“Durerea nu e greșită. Reacția noastră de a o considera greșită declanșează tranşa nevredniciei. În clipa în care credem că e ceva în neregulă, lumea noastră se micșorează și ne pierdem în efortul de a combate durerea.”
Imersiune vs. copleșire
A fi prezent nu înseamnă să te pierzi în emoții.
Copleşirea apare atunci când emoțiile te trag în trecut, când te simți singur și fără resurse.Dar imersiunea conștientă e cu totul altceva: e o formă de menținere. De revenire blândă către tine.
Daniel Siegel surprinde esența acestei stări de prezență profundă:
“Mindfulness este o formă de activitate mentală care antrenează mintea să devină conștientă de conștiința însăși și să acorde atenție propriei intenții.”
Am văzut oameni care nu mai plânseseră de ani de zile. Le era teamă să lase garda jos. Își spuneau: „Nu am timp să simt, trebuie să funcționez.”
Dar într-o zi, într-un spațiu sigur, și-au dat voie. Emoțiile au ieșit la suprafață. Nu ca o explozie, ci ca o eliberare.
Când îți permiți să simți, să plângi, nu ești slab. Ești om. Îmi vine în minte un gând de-al lui Eleanor Roosevelt, care se potrivește perfect aici:
“Oamenii nu plâng pentru că sunt slabi, ci pentru că au fost puternici prea mult timp.”
Durerea nu ne doboară. Ea ne golește de tensiune, ne aduce și mai aproape de ceea ce suntem cu adevărat. Mai ales atunci când avem pe cineva care ne susține, fără să ne judece.
Vindecarea nu înseamnă să fugi de durere. Înseamnă să treci prin ea, în mod conștient.
Adevărata imersiune nu este o scufundare în întuneric, ci o întoarcere spre interior. Un proces de reconectare. De transformare. De trăire autentică.
Călătoria către tine începe cu primul pas. Un pas sincer. Completează formularul de contact și hai să vorbim!
Cu blândețe,
Simona